100 baloane pentru România

400 de piloți și echipaje din Europa celebrează eroii români

2018, Aerodromul Baia Mare al Aeroclubului României găzduiește cea de-a 5-a ediție a Maramureș Balloon Fiesta, un proiect ambițios care pune România pe harta europeană a baloanelor cu aer cald. Intitulată “100 baloane pentru România”, ediția de anul acesta va fi dedicată Centenarului României.

100 de baloane cu aer cald din întreaga Europă se reunesc în Maramureș pentru o întâlnire memorabilă, cu un onest și asumat mesaj despre pace și bucurie: “La mulți ani, România! Ne bucurăm că ești!”

La zborul liber de duminică dimineața, 7 octombrie 2018, cei 400 de membri de echipe din 28 de țări europene împreună cu participanții care vor fi prezenți pe aerodromul din Baia Mare vor ține un moment de reculegere pentru comemorarea eroilor români.

Centenarul României coincide cu 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, un eveniment cu o încărcătură spirituală puternică pentru întreaga Europă. Prin ”100 baloane pentru România” propunem celebrarea tuturor eroilor Europei concomitent cu Centenarul României”, spune Loredana Hurley președintele Asociației S.E.N.S.

“Îi invităm pe toți românii să celebreze alături de noi 100 de ani de România, la #festivalulbucuriei, un proiect civic unic, de talie europeană, unde tradițiile vii ale Maramureșului se întâlnesc cu tradiția zborului cu balonul cu aer cald! Scopul nostru este să construim un eveniment anual care să valorifice și să promoveze frumusețea și bogățiile culturale ale Maramureșului printr-o experiență memorabilă oferită de spectaculozitatea unui zbor cu baloanele cu aer cald. Este o combinația irezistibilă!”

Cele 5 zile ale festivalului Maramureș Balloon Fiesta vor reuni sesiuni de zbor liber cu balonul, sesiuni de zbor ancorat, zboruri cu planorul, târg meșteșugăresc, gastronomie locală și activități pentru copii.

“Cel mai spectaculos moment pentru familiile cu copii va fi sesiunea de zbor ancorat de duminică după-amiază, când toate cele 100 de baloane vor fi înșirate pe aerodrom, un fel de expoziție uriașă de artă aeriană în aer liber, asemănătoare cu 100 de lumânări pe tortul României!”
Ziua de joi, 4 octombrie 2018, este dedicată piloților și echipajelor pentru care organizatorii pregătesc o incursiune în zona rurală a Maramureșului, în Țara Lăpușului și va începe cu zborul de dimineață, la ora 08:00, momentul cel mai spectaculos al zilei din punctul de vedere al frumuseții peisajului ce va putea fi admirat.

Având în vedere faptul că Maramureșul și maramureșenii au fost, în urmă cu 100 de ani, în prima linie a celor care au crezut în ideea de unitate națională, piloții vor încerca, în cadrul zborurilor libere, să aterizeze și în satele Șișești și Băsești, locurile de origine ale personalităților marcante Vasile Lucaciu și Gheorghe Pop de Băsești, doi dintre făuritorii României Mari.

Evenimentul “100 de baloane pentru România” – Maramureș Balloon Fiesta este organizat în parteneriat de: Asociația SENS, Consiliul Judeţean Maramureş, Municipiul Baia Mare și Aeroclubul României. Festivalul beneficiază de sprijin financiar parțial din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale prin Consiliul Județean Maramureș.

 

ASOCIAțIA SENS

BAIA MARE, MARAMUREȘ, ROMANIA