— Despre noi

Povestea unui festival altfel

Suntem pasionați de aviație — și mai ales de baloanele cu aer cald. Prețuim, în egală măsură, tradițiile și focul viu al satului maramureșean, autenticitatea locului și bucuria oamenilor.

De la primul balon ridicat în 2011 și până astăzi, festivalul a crescut, s-a transformat și și-a găsit un drum propriu: un festival cu suflet, curat, responsabil și 100% ancorat în comunitate.

Pe drum au fost și momente mari: în 2018, de Centenarul României, am adus pe cerul Maramureșului cel mai mare festival de baloane din Estul Europei — o sută de baloane din 28 de țări.

Cu fiecare an, am tot învățat. Că impactul pe care-l avem în jur e ceea ce ne definește. Că un festival frumos e cel care lasă în urmă amintiri și zâmbete colorate în inimi, nu munți de gunoaie. Că zborul adevărat și cu sens e cel care ridică o comunitate.

Aducem din nou în Maramureș baloane cu aer cald și piloți prieteni din toată Europa — oameni buni care revin în Țara Lăpușului de drag: de noi, de oamenii locului, de peisajele minunate și de zborurile fabuloase la răsărit sau apus.

11ediții din 2011 — 15 ani de festival
7–10miivizitatori în fiecare an
~150zboruri cu balonul pe ediție
20.000strânși de școlile din zonă, doar în 2025

— Din 2011 până azi

Ne pregătim de ediția 11

De la primul balon ridicat în 2011, Maramureș Balloon Fiesta s-a transformat an de an și și-a găsit un drum propriu. 10 ediții de festival cu suflet, curat și ancorat în comunitatea Țării Lăpușului.

Afișul ediției X, 2025, Maramureș Balloon Fiesta
2025Ediția X
Afișul ediției IX, 2024, Maramureș Balloon Fiesta
2024Ediția IX
Afișul ediției VIII, 2023, Maramureș Balloon Fiesta
2023Ediția VIII
Afișul ediției VII, 2021, Maramureș Balloon Fiesta
2021Ediția VII
Afișul ediției VI, 2019, Maramureș Balloon Fiesta
2019Ediția VI
Afișul ediției V, 2018 — Centenar, Maramureș Balloon Fiesta
2018Ediția V · Centenar
Afișul ediției IV, 2017, Maramureș Balloon Fiesta
2017Ediția IV
Afișul ediției III, 2013, Maramureș Balloon Fiesta
2013Ediția III
Afișul ediției II, 2012, Maramureș Balloon Fiesta
2012Ediția II
Afișul ediției I, 2011, Maramureș Balloon Fiesta
2011Ediția I

— Oamenii din spatele poveștii

Loredana & Peter Hurley

O maramureșeancă și un irlandez care pun împreună două povești fermecătoare: satul românesc și baloanele cu aer cald.

Loredana și Peter Hurley, fondatorii Maramureș Balloon Fiesta, pe câmpul festivalului

Loredana

Iubește zborul. De 13 ani e în lumea baloanelor cu aer cald — mai întâi voluntar, apoi pilot și organizator al Maramureș Balloon Fiesta. Această bucățică de viață-poveste e ceea ce vrea să dăruiască și celorlalți.

Peter

E în România de 30 de ani. Și-a dedicat o parte consistentă de viață proiectelor de promovare a României rurale. A scris cartea „Drumul Crucilor", după un drum făcut pe jos, singur, iarna, traversând toată țara fără să cheltuie un ban — din respect și admirație pentru cultura tradițională.

— Cine suntem

Asociația S.E.N.S.

Festivalul este organizat de Asociația S.E.N.S., un ONG din Baia Mare dedicat evenimentelor culturale și aeronautice care aduc oamenii împreună și sprijină comunitățile din Țara Lăpușului.

  • OrganizatorAsociația S.E.N.S.
  • PreședinteLoredana Hurley
  • Contactcontact@maramuresballoonfiesta.ro

— Păreri

Ce spun cei care au fost

„Un eveniment frumos, colorat, în mediu natural rustic. Recomand pentru copii și nu numai. Felicitări gazdelor."

— Tibi Gergely, recenzie Google

„Un eveniment GROZAV! Merită să rezervați un weekend în octombrie."

— Tomasz Raszka, recenzie Google

„Apreciez mult inițiativa acestor tineri și felul în care comunică cu oamenii."

— Ada V., recenzie Google